Gabriela Firea, despre lucrările la Pasajul Doamna Ghica: ”Nu ne oprim, indiferent cât de multe piedici ne pun guvernanții”

Gabriela Firea, despre lucrările la Pasajul Doamna Ghica: ”Nu ne oprim, indiferent cât de multe piedici ne pun guvernanții”
Gabriela Firea, reacție după scandalul fotografiilor făcute în școală, fără mască: „Să vină Poliția să ne ancheteze! Repede!”

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Gabriela Firea anunță că lucrările la Pasajul Doamna Ghica – care vor fi finalizate în această toamnă – se desfășoară în fiecare zi, iar muncitorii sunt prezenți pe șantier ”din zori până noaptea”.

Munca susținută se poate vedea cu ”ochiul liber”, scrie Gabriela Firea și, în pofida ”piedicilor” puse de guvernanți – prin Prefectură și ISC, ”politizate brutal și nedem” -, a fost finalizată o etapă foarte importantă, respectiv ”structura și umplutura la rampa 1, dinspre Pipera”.

”Nu lansăm artificii pentru lucrări neîncepute, ci avansăm serios în fiecare zi! Lucrările la Pasajul Doamna Ghica vor fi gata în aceasta toamnă. Progresele se vad cu ochiul liber. Nu ne oprim, indiferent cât de multe piedici ne pun guvernanții, prin Prefectură și ISC, politizate brutal si nedemn.

Oamenii noștri sunt pe teren și lucrează din zori până noaptea. Vrem să ne respectăm promisiunile față de bucureșteni. Astfel, a fost finalizată o altă etapă importantă: structura și umplutura la rampa 1, dinspre Pipera. S-au asfaltat și primii 200 de metri, de la intersecția cu Bd. Lacul Tei și până la rampă”, scrie Gabriela Firea pe pagina sa de socializare.

Gabriela Firea: ” În următoarele zile va fi posibilă eliberarea traficului din zona intersecției pe sensul Obor – Fundeni”

Gabriela Firea îi anunță pe bucureșteni că 36 de coloane – aferente infrastructurii pasajului – au fost finalizate, fiind făcut și racordul dintre noua rețea și rețeaua existentă de gaze naturale.

Traficul din zona intersecției pe sensul Obor-Fundeni va fi eliberat ”în următoarele zile”, mai scrie Gabriela Firea pe Facebook.

”Au fost finalizate cele 36 de coloane aferente infrastructurii pasajului și a fost făcut racordul între rețeaua nouă și cea existentă de gaze naturale. Astfel, în următoarele zile va fi posibilă eliberarea traficului din zona intersecției pe sensul Obor – Fundeni. De asemenea, se lucrează la infrastructura și suprastructura acestora celor două pile”, anunță Primarul General al Capitalei.

Radierele pentru culeea 1, pila 1 și pila 2 au fost deja executate. Suprastructura culeei 1 și pila 1 sunt finalizate. În paralel, se lucrează la radierul de la culeea 2, la suprastructura pilei 2 cât și la rampa 2.

Gabriela Firea

”Continuă și lucrările de la nivelul solului. Se asfaltează partea carosabilă, trotuarele, se montează stâlpii pentru iluminatul stradal”, notează Gabriela Firea în mediul online.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Primele imagini cu Vlad Pascu la tribunal. Dialogul avut de autorul tragediei din 2 Mai...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui George și a Ionelei, cei doi iubiți care au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ion Iliescu și-a luat adio: S-a tras cortina
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Ultimele imagini cu Erik, băiatul mort după ce a furat mașina părinților și a ieșit...
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Sunt un bătrân putred al acestei realități carnivore". Dezvăluirile neașteptate făcute de Horațiu Mălăele în...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Microsoft propune o funcție „Big Brother” care înregistrează tot ce facem pe computer
×